CAPITOLUL 3
Au plecat după câteva minute, era puțin mirat că au
trecut pe lângă stația meteo fără să intre, fără ca măcar să salute, au pornit
către Culmea Ţigăneşti, priveliștea din creastă era superbă, se vedeau în zare
Zărneștiul, jos, aproape, Cabana Mălăiești refăcută, pe stânga se vedea Valea
Gaura cu căderile ei abrupte. Deasupra Hornului Mare s-au oprit, până acolo au
mers într-o tăcere absolută, parcă nici pașii în zăpadă nu se auzeau.
-
Coborâm pe horn, iți evocă ceva asta?!
-
Poftim?!
Întreba mirat, pentru că întâmplarea de atunci de
demult era secretul lui absolut, nimeni nu știa ce se întâmplase atunci, era
momentul lui de revelație. Multă vreme se gândise că, acolo, pur și simplu,
Dumnezeu a făcut un miracol, nu îşi explicase niciodată de ce nu a căzut în
acea zi în hău, pe măsură ce trecuse timpul, episodul căpătase tot mai puțina
importanța, acum era ca o anecdotă.
- Da,
știu, Bucure, și acum te întrebi de ce nu ai căzut?! Sau poate te întrebi ce
căuta acel câine superb în aprilie pe munte, când stânele nu erau încă urcate?!
- De
unde știi tu de întâmplarea aceea, eram complet singur?! Chiar dacă erai în zonă, nu mă puteai vedea de niciunde, eram trecut de
jumătatea hornului, era imposibil!
-
Ți-am promis răspunsuri, vei primi răspunsuri! De fapt,
ele sunt de multă vreme în tine, în mintea și în sufletul tău. Momentan nu ești
gata să înțelegi mintea și sufletul ca un tot!
-
Mihai, dacă ăsta iți e numele, ce naiba se întâmplă?! Cu ce am greșit de
am primit toate astea?! Se pare că oricum ești mai bine informat decât mine
însumi! Până acum ceva vreme aveam o viața normală, apoi am pierdut tot!
- Nu
gândi așa, e o prostie băgata în capul omenirii de tot felul de
evangheliști frustraţi. Nu există pedeapsă divină pentru păcate. Chiar crezi că
Dumnezeu a creat lumea asta doar să fie martoră la propria omnipotența, doar
pentru a chinui omul?! Așa face un psihopat și psihopații nu crează, ei distrug
cu maniile și plăsmuirile lor! De aceea ajung unii oameni atei, pentru ca bunul
simț îi împiedică să se roage zeilor sângeroşi din panteonul tuturor
religiilor. Nimeni nu pedepsește pe nimeni, așa cum nimeni nu iartă niciodată
nimic. Iertarea presupune uitare, uitarea e imposibilă câtă vreme există fapta!
-
Atunci de ce mi se întâmpla totul?! Şi cum să trec peste?! Niciodată în viața
asta nu m-am putut bucura în liniște de ceva! Am atins vârful și mereu am fost
alungat la bază, în mocirlă, am urcat și iar am căzut! Dacă nu e blestem,
atunci ce naiba e??!
Era furios, coborau deja pe horn. Pantă abruptă părea
acum o simplă scară interioară de clădire, pașii erau siguri și ușori.
Sentimentul era ciudat, nu mai simțea în spate rucsacul, nu simțea oboseală, frig
sau teamă.
Știa că nu există blesteme, nu există lanțuri
karmice și alte prostii! Oamenii fără credință sunt
haotici, cei cu credințe false sunt habotnici, dintre toți doar cei anarhici au
o scuză, cred în ei înșiși. În noi înșine există o cale, există un scop, pe măsură ce îl înțelegem
și îl și atingem, plecăm de aici eliberați! Doar că de eliberarea sufletului nu
se ocupă nicio biserică, treaba lor e doar să judece, să condamne! Nici
Dumnezeu însuși nu ar putea condamna un om care ia o decizie, uneori doare
îngrozitor să o gândească, darămite să acționeze. Cum poate Dumnezeu să judece,
dacă nu a simțit chinul acelui biet muritor?! A ști și a înţelege nu înseamnă a
simți! Afară de oameni nimeni nu are obiceiul să judece, în realitate suntem pe
măsură faptelor noastre, nu pe măsura judecăților altora.
- Şi,
până la urmă, de unde știi atâtea despre mine, cine ești în realitate? Nu crezi
că e oarecum nedrept? Tu îmi cunoști întreaga viaţă, în vreme ce eu habar nu am
de nimic despre tine! Cine ești?
-
Sunt doar un om care a avut curajul să lase totul în urmă cu multă, tare multă vreme în urmă. Un om căruia nu
îi mai trebuie hrană sau odihnă, un om care știe doar să întâmpine fiecare zi a
acestei lumi cu un gând bun! Un om care îi ajută pe ceilalţi să calce pe
cărare!
- Nu
crezi că ești cam evaziv?! Știi de ce urăsc creștinismul?! Prea vorbește în
pilde, în lucruri echivoce! De ce trebuia să dăm un million de sensuri ascunse
unor lucruri evidente? M-am săturat să ascult tânguieli de pythie mahmură sau
cimilituri spuse de fiul unui tâmplar evreu!!! Crede-mă, știu că Dumnezeu nu
are nimic în comun cu măscăricii aceia și cu miile de măscărici de au crezut în
ei.
-
Vezi, ești pe drumul cel bun!! Sunt un om, Bucure!! Oamenii nu au trecut,
prezent și viitor, ei există și simt. Asta mă face puțin altfel! Am învățat să
nu înţeleg lumea ci să o simt, să simt temerile și să întind mâna ferm acelei
mâini ezitante ce cere ajutor. Am învățat să aud rugile nespuse, să aud inima
bătând a fiecăruia.
- Da,
dar cine eşti?!
-
Dacă aș sta să iți explic nu ai înţelege! Pune mâna peste mâna mea!
Îşi scoase mănușa și întinse mâna, era rece, ca a
unui cadavru, imediat deveni fierbinte, trăia aceiași senzaţie că nu o poate
dezlipi, apoi brusc redeveni iar rece.
-
Te-ai speriat?! Pot mai multe…dispăru dintr-o dată.
După un minut, s-a materializat pur și simplu.
-
Vezi, pot și asta! Te văd îngrozit! Nu te teme, teama ucide gândul liber din
om, teama te face slab, ea te învinge, nu așa zisele blesteme. Teama vine mereu
din lipsă de credința! Adevărata credinţă te apropie de Dumnezeu, nu te face să
te temi de el! Doar zeii sunt răzbunători! Și încă ceva, nu îl confundă pe
Dumnezeu cu Iahve, zeul sângeros al unui trib de evrei primitivi. Hai să
intrăm!!
În fața lor apăru o gaură în poteca de stâncă și
gheață, părea doar că lipsește o piatră, primul intră Mihai, aplecat, ușor adus
de spate.
Bucur suferea din copilărie de claustrofobie, se
temea de metrou, de lifturi, chiar și de un pat mai îngust. Mereu se temuse,
totul a început într-o seară târzie, era deja întuneric, se juca pititea cu
alți copii din vecini. Era tare mândru de ascunzătoarea găsita, era un tub de
azbociment ce urma să fie pus la poartă pentru apa de ploaie ce se adună pe
șanț. Intrase în el, simțea strânsoarea în jurul umerilor, simțea cum rămâne
fără aer acolo în întuneric, voia să strige dar teamă era atât de mare că nu
mai putea nici măcar să gândească. Îl căutaseră câteva ore, apoi îl găsiseră,
în lumina lanternei era palid, speriat, cu fălcile încleştate, abia mai
respira. De fiecare dată când se regăsea într-un astfel de loc simțea doar o
transpirație rece și o stare de panică. Abia după ani de zile reușise să scape
de temere. Era la un curs în armată, reușise în două săptămâni să facă numai
belele cu o nonșalanța fantastică, apoi într-o noapte când știa că urmează să
primească alarmă a aşteptat treaz ora H. Știa că vor primi o petardă în
dormitor pe post de sirenă, erau deja îmbrăcați, încălțați, cu efectele pregătite,
trișau puțin și veni momentul, fumigena aprinsă fu aruncată, doar că din
“prezența de spirit” aruncase petardă pe hol, explodase la doi metri în fața
ofițerului de serviciu. Urmase pedeapsa, la trei dimineața fusese băgat pur și
simplu la carceră. Doar că acolo carcera nu o încăpare ci o cutie din scânduri
în formă de cub cu latura cam de un metru jumătate. A stat acolo până târziu,
soarele era la amiază, simțea că se sufocă acolo expus, era îngrozitor de cald,
a stat doar în fund cu genunchii la gură, orice tentativă de a își modifica
poziția era imposibilă. Acolo în acea izolare a învățat să se concentreze, să
numere, să aștepte, nu voia să ceară milă, cu atât mai puțin iertare. Oricum
ajunsese cumva eroul camerei, toţi au râs de gest, ofițerul de serviciu
câștigase dar era deja acoperit de ridicol, părea un simplu Moș Teacă. Când
l-au scos de acolo a rămas întins cu genunchii încordați, privind cerul
albastru de vară. Trecuse mai bine de jumătate de oră până a reușit să meargă.
Colegii l-au întâmpinat cu respect, ca pe un erou, reușise să stea acolo fără
să strige, să scoată măcar un sunet. Până la urmă toată viața lui făcuse așa,
rezistase din mândrie fără să îi pese de consecințe.
De data asta nu mai simțea apăsarea, mergeau în
semintuneric, nu există lumină deloc și ei erau în inima muntelui, semăna cu
acele grote din vis. Acum își amintea când a intrat în urmă cu vre-o 15 ani în
Peștera Ialomicioarei. Erau mai mulți cazaţi la Babele, el a plecat până la
Peşteră, nimeni nu l-a urmat în ziua aceea. La intrare era un călugăr, i-a dat
ceva bani, o sticlă de vin și l-a lăsat să intre, i-a spus că nefiind zi de
vizită, peștera nu este luminată. Avea însă lanterna și a pătruns fără teamă în
peșteră. Apoi, sub cupola largă a Sălii Decebal, lanterna s-a stins
inexplicabil, nu mai era pic de lumină. Era speriat, drumul era imposibil de
găsit, putea rătăci mult și bine în întunericul peșterii fără să găsească o
cale de întoarcere.
Lanterna a rămas mai departe moartă, dar, pe măsură
ce trecea vremea, sala era inundată de o lumină difuză și obscură în același
timp, fie vedea cu ochii minții fie peștera emana prin ea însăși lumină. Vedea
pietrele lunecoase, punțile de lemn, peisajul era mirific. Nu s-a grăbit să
iasă, după două ore era iarăşi afară, lumina zilei părea atât de ştearsă! Și
era o zi de vara senină, soarele ușor trecut de amiază lumina tot Peretele
Tătarului. A urcat vesel drumul către cabană, până seara uitase incidentul.
Acum vedea aceiași lumină, ca și cum muntele radia
din viaţa lui, ce gând nebun, munții sunt rocă și atât, nu pot avea o viața în
sine. Se simțea ca într-un roman SF. Mihai mergea tăcut înaintea lui cu câțiva
pași. Au ajuns în sala pe care o visase, era la fel, aceleași lavițe tăiate în
stâncă, aceleași arce de boltă deasupra fiecărui tunel ce pornea din sala către
cine știe ce alte locuri.
-
Rămâi aici, Bucure! Întinde-te puțin, nu te îngrijora, cei de acasă se vor
liniști, te vei duce curând la ei! Acum stai și ascultă-ți gândurile aici!
Se întinse ca în transă, era prea mult, era copleşit.
Mana rece a omului îl atinse pe frunte, simțea cum
devine tot mai caldă, fierbinte, închise ochii, gânduri tot mai puternice îi
apăreau în minte, imagini, imagini neiteligibile încă.
Știa acum că viața lui capătă un sens, era atât de
treaz în somnul lui, încât parcă durea fiecare gând. Și în minte îi veneau
frânturi dintr-o viața atât de străină lui acum. Își amintea întâlnirea cu
Gabi, cel mai bun prieten al lui. Parcă nu putea opri un flux, de acolo de pe
vârf tot retrăia frânturi din acea iarnă când ajunsese în pragul suicidului. Ce
copil prost era pe atunci…și cât de matur și revoltat voia să pară
Spitalul de psihiatrie era la marginea orașului,
privea strada murdară pe care se îndrepta poate către o altă viața. Discutase
laconic cu medicul care urma să se ocupe de el. Era un tip plăcut, înalt dar
tot ce reținuse legat de el era doar muzică clasică ce răsuna în fundal. După
câteva minute o asistentă l-a preluat și l-a condus într-un salon. A continuat
să facă ceea ce făcea cel mai bine de vre-o 24 de ore încoace, adică să doarmă,
să tacă, fără să știe nimeni dacă era o tăcere demnă a unui om care
conștientiza situația sau pur și simplu tăcerea lașă a neputinței. A doua zi,
tatăl sau îi adusese un walkman, casete și „Crima și pedeapsă” de Dostoievski,
dorea să o recitescă aici, închis atât fizic, la spitalul de nebuni cât și
sufleteşte, închis în el însuși, condamnat la disperare. Două zile a conversat
monosolabic cu vecinii din salon, doi alcoolici recidiviști și un maniaco-depresiv,
care spre norocul celorlalți acum era în faza depresivă, fapt care îl făcea să
vegeteze în salon fără a emite măcar o pretenție. Ceilalți erau preocupați să iasă la un bar
din vecinătea spitalului pentru a îşi lua țigări și băutură. În a treia zi s-a
produs dezastrul! Unul dintre alcoolici a fost externat și în locul lui au adus
un tip nou. Era cam de vârsta lui Bucur, solid, brunet, tuns foarte scurt,
ostentativ în tot ceea ce făcea. A aruncat flegmatic:
- Salut
băieţi, numele meu e Gabi!
Ca și cum în acest mediu infect chiar ar fi contat
cum te numești, oricum erau nebuni cu toții așa că mai degrabă se
individualizau prin „boala” pentru care erau acolo decât prin nume sau prin ce
au fost înainte. După un sfert de oră individul ajunsese să îl enerveze la
culme, simțea o ura viscerală față de modul lui de a fi. Rădea cu ceilalt
bețiv, spunea tot felul de bancuri. În primă fază a dat muzica tare în căști,
dar nu risca decât să ajungă surd mai repede…vocea lui era din ce în ce mai
puternică. Presimțea că va intra curând în conflict cu el, își dorea asta,
chiar dacă era conștient că e încă slăbit de la medicamente. La ora 9, la 14 și
la 18 primeau medicamentele. Îi plăcea o asistentă frumoasă, blondă. Abia
aștepta să vină ora de tratament pentru a o vedea și a schimba câteva cuvinte
cu ea, era amabil, ușor aferat, încerca să o impresioneze fapt care îl făcea desigur să arate destul de elitist și
caraghios în ochii ei. Îl enervase
teribil când individul a abordat-o foarte direct, spera să îl plesnească, dar
ea îi răspundea cam în aceiași notă, flirtau în fața lui și asta l-a făcut să
fie un car de furie și frustrare. Voia să-l înfrunte, simțea nevoia să îl
umilească, să îl calce în picioare la propriu, nu era în formă acum, era mai
solid decât Bucur, dar bătuse tipi și mai răi în București. S-au luat din nimic
la ceartă, a sărit să îl lovească iar el a zâmbit:
-
Nu mă bat cu
fraierii omule! Am centura neagră la karate! Știi de ce sunt aici?!
-
Nu mă
interesează, dar bănuiesc că au catalogat recent dobitocia drept boală
psihică!! În afară de faptul că eşti un dobitoc
absolut..probabil nu au alt motiv. Vine ameninţător, îl priveşte lung și
Bucur bufnește în râs, râde și el, îi întinde mâna zâmbind larg și sincer.
- Ok, hai
s-o lăsăm baltă, zice el superior, văzându-l
pe adversar vădit copleşit de cartea lui de vizită. Relaxarea asta
superioară îi e fatală, Bucur îl lovește fulgerător și violent în bărbie, uitase să
îi precize că avea și el sute de ore de antrenamente, chiar dacă avea numai
centură maro. După câteva secunde și-a revenit și a lovit la rândul lui
puternic în plex…el era vizibil amețit, Bucur simțea arsură din piept și lipsă
acută de aer. A zâmbit iarăși, de data asta era evident că nu mai e atât de
sigur pe sine. A simțit respectul în voce când i-a spus:
- Gata,
oprește-te!! Te-ai răcorit!! Ușor îndoit de lovitură îi întinde mâna, dar îl
refuză circumpect. Dăm mâna doar dacă nu mai lovești parșivește! Încă nu-și
regăsea niciunul suflul, loveau bine amândoi.
- Da, ce
rost are să ne batem?! Nu cred că suntem chiar atât de nebuni. Râde cu pofta,
ținându-și mâna la bărbie încă.
- Ai
rămas dator, de ce ești aici??!
- Păi…mai
bine aici decât în arest! Am bătut un papagal, l-am bătut gospodărește pană a
venit poliția. Papagalul are pile și a trebuit să vin aici, primesc un certificat și gata scap!
- Cred
că l-a durut!! Dai bine de tot!!
- Tu de
ce ești aici?!
- Prefer
să nu iți spun, e o poveste lungă și urâtă pe care nu am chef să mi-o spun mie
acum, cu atât mai puțin altcuiva. Sper că nu te superi!
- Nu am
de ce! Hai să ne plimbăm prin curte! Ninge! Poate facem și un om de zăpadă,
cine știe!!
- Bine,
hai. Cred că avem amândoi nevoie de puțin aer curat.
Mergeau prin zăpada subțire ce începea să se
aștearnă, trotuarele murdare începeau să devină albe.
-
Spune-mi Bucure,
mereu asculți prostia aia de muzică? Cred că de la ea eşti aici… face depresiv
și un rechin!
-
Ascult Beethoven,
mă regăsesc în el. Mă regăsesc în muzică lui, abisală, subtilă, confuză. Tu ce
asculți? Era convins în sinea lui că ceva superficial, disco poate rap și chiar
voia să îl umilească.
-
Și eu sunt tot un
ciudat! Ascult rock, uneori folk, mai cânt și la chitară…
-
Șocat! Sincer să
fiu eram convins că asculți ceva superficial. Și eu ascult rock, doar că pentru
asta am nevoie de libertate, am nevoie să consum adrenalina..ori aici!
S-au lansat în tot felul de comentarii despre
formațiile favorite. Pentru prima dată în ultimul an râdea cu poftă, lipsit de
orice grijă. Uitase unde este, uitase că nu trecuse poate nici o oră de când cu
tipul ăsta se încăierase. Îi plăceau ironiile lui, se completau cinic, amândoi
aveau un simț al ironiei foarte dezvoltat. Îl
rugase să renunțe la masca de dur, pentru că nu îl mai prindea acum.
-
Bucure, uite cum
facem! Eu renunț la aparența asta și tu îmi spui despre tine.
-
Bine Gabriel,
poate chiar am nevoie să mă confesez cumva.
-
Spune-mi Gabi,
aşa îmi spun prietenii, nu-s chiar atât de mulți, așa că reacționez mai rapid
la acest nume!
-
Câţi ani ai?!
-
Fac 26 în
februarie, poți să crezi omule, chiar pe 14 de ziua îndrăgostiţilor, eu care nu
am iubit niciodată!!! Râdea cu poftă, savura această glumă a destinului, el se
născuse de ziua îndrăgostiţilor, ca și cum Stalin s-ar fi născut de Crăciun!!
-
Eu am făcut 25 în
octombrie, ca naiba, de ziua armatei, zice asta ca să-i arate că și ziua lui
are o semnificație clară..
Râdea cu gura până la urechi:
-
Omule, ziua
armatei, fă-te general frate! Lovești bine, dar ești pervers nu ai stofă de
luptător, poți fi șef, ăștia sunt în general niște lași care se ascund în
spatele funcției, nu-i așa?!
-
Dacă nu
demisionam, poate ajungeam general, râde în hohote de data asta…hai să o lăsăm
așa!!!
-
Am văzut că îți
place asistenta blondă. Cum o cheamă?!
-
Habar nu am, e
singura care arată cu adevărat ok pe aici așa că îmi face plăcere să schimb
două trei cuvinte cu ea…e o crimă?!
-
Da!! Să fi
fraier! Hai să-ți spun! O cheamă Diana și în maxim 2 zile i-o trag!
-
Gabiii… doar nu
crezi că a face dragoste cu o femeie e totul?! Nu vrei să o descoperi, să ți se
dăruiască cu inima?! Întreb pur și simplu! Era mirat de întrebare, așa că râde
cinic:
-
Tu cu câte femei
ai fost în viața asta a ta? Să știi că toate vor exact același lucru. Crezi că
e vreuna care să nu cedeze curiozității…pe femei le cumperi cu tupeu, e tot ce
respectă ele. Ele știu mai bine decât toți bărbaţii la un loc deviza aia a
noastră cu care ne împăunăm mândii foc, anume că în viața te alegi cu bagi în
gură și ce tragi în….. dureau cuvintele
lui, era acolo pentru că chiar crezuse în dragoste, dar recunoștea avea
dreptate nemernicul A tăcut, ce putea spune?!
-
Știi Bucure,
odată am făcut sex cu soția celui mai bun prieten, în aceiași vilă în care eram
cazați cu toții, tipul era la băut cu ceilalți iar eu i-o trăgeam nevesti-sii
într-o debara întunecoasă
-
Ești un ticălos
Gabi, cum ai putut?! Ce ai câștigat făcând asta?! Doar ți-ai trădat în cel mai
josnic mod prietenul. Nu te-aș prezenta soției mele!
-
Eşti căsătorit,
întreabă vădit mirat de situația asta!
-
Nu, dar rămâne
valabil pentru când va fi cazul, îi spune râzând.
-
Omule, femeile
sunt sarea și piperul vieții, dar numai proștii se bazează pe loialitatea lor.
Mă bat până la moarte pentru un prieten, îi dau un ochi sau un rinichi dacă e
nevoie, dar dacă îmi va plăcea nevastă-sa i-o voi trage și gata. Și știi de
ce?! Dacă nu o fac eu o va face într-o bună zi altul. Fidelitatea e doar un
instrument al bărbaților că să le țină timorate și gospodine, dar ele sunt la
fel de libere ca și noi..și simt la fel!!
-
Eşti totuşi cam
cinic Gabi, adică vreau să îți spun că ești un animal misogin, dar mă tem că ne
luăm iarăși la bătaie. Râdea, avea nevoie acum de o poveste obscenă, așa că l-a
provocat:
-
Spune-mi, la câți
ani ai făcut prima dată dragoste, sau, în fine, sex, nu cred că faci vreodată
dragoste!
-
Te înșeli…fac
femeile fericite..nu e numai sex, sunt un tip bine, faptul că le îmbrăţişez eu
și nu un gras împuţit le face fericite, mă vor Bucur, deci puțina dragoste
acolo tot există. Vrei să știi…aveam 15 ani și era prima dată când plecăm de
acasă fără să spun alor mei. Mergeam la Bușteni la un coleg mai mare, cam
pramatie de altfel, pentru a vedem un film la video. Am ajuns pe la prânz la el
acasă, eram trei băieţi, am văzut un film cu karate și mă pregăteam să plec
acasă, oricum urma să o încasez pentru
că am întaziat, eram stresat de ce minciună voi găsi pentru a scăpa din
situația aia. Eugen, gazda a început să râdă și mi-a spus că ar trebui să sun
acasă și să le spun că mai rămân, pentru că verişoara lui urma să vină în
vizită cu niște prietene. A venit după o vreme și verișoara, era mai mare decât
noi, terminase liceul și era în anul I la facultatea de biologie. A venit cu
încă o tipă…tace pentru că îl simte excitat de poveste… simțea cum îl roagă din
privire să continue. Am făcut cunoştinţă cu ele, verișoara se numea Dana, avea
forme de femeie matură, sânii erau mari și săltau pe sub puloverul de mohair,
purta blugi strimți care făceau fundul generos să pară cam mare. Cealaltă se
numea Alina, era o tipă mignonă, dar bine proporționată, cu un aer de bombă
sexy din anii 80. Părul tapat și ciufulit, râs zgomotos…
Am trecut la băute, apoi am dansat…când am început să
dansez blues cu Dana pantalonii mei de elev plesneau pur și simplu..mă
rușinasem de erecția evidentă, am vrut să mă desprind, dar mi-a șoptit la
ureche că se vede clar..și ceilalți vor râde. Așa se freca de erecţia mea sub
pretextul unui dans nevinovat, simțeam dorința visceral.. mă durea pur și
simplu. Mirosea fantastic și gâfâia ușor purtată de ritmul lent al melodiei.
Eugen a oprit muzica și a propus să mai vedem un film. După 10 minute eram beat
de dorința..de coniac..Dumnezeu știe de ce naiba eram atât de beat..Dana a pus
mâna pe piciorul meu apoi m-a luat de mână și am mers în camera alăturată. Ce
să-ţi zic, inima îmi bătea aiurea, gâfâiam prostește, m-am trezit gol peste ea
goală. Încercam să-i sărut sânii, buzele, așa văzusem eu prin filme..eram
teribil de neîdemanic. Mi-a prins sexul în palmă și a încercat să mă
masturbeze, dar și-a dat seama că voi ejacula prea repede oricum, m-a tras peste
ea și s-a întâmplat pur și simplu, după 2 -3 mișcări terminasem. M-a lăsat să
îmi revin, m-a sărutat lung și tandru și mi-a spus simplu „mulţumesc!”. Nu
înțelegeam nimic, a ieșit goală din camera în vreme ce eu rămâneam topit în
acel pat. După o vreme m-am îmbrăcat și am plecat la ceilalţi, aici distracția
era în toi. Eugen o regulă pe Alina în vreme ce iubita mea de conjunctură era
pusă la muncă de Cornel, celelalt coleg cu care venisem, m-a văzut și m-a
chemat la ea…
A urma a doua zi pedeapsa, dar a meritat, am dus-o ca
un bărbat adevărat, tocmai devenisem unul!! La tine cum a fost, îl luase
aproape pe nepregătite?!
- Nu crezi că
ar trebui să mergem în salon? Era o încercare firavă de a se eschiva. Subiectul
îi stârnise oarecum un oarece chef de vorbă,
dar i se părea totuși prea intim, exista o pudoare care ăi spunea să lase
misterul așa cum este. Putea inventa ceva în grabă dar era sigur că s-ar fi
prins după primele cuvinte. Nu voia să-l mintă. Povestise totul atât de natural
până la urmă.
- Bucure
învață să ai onoare, fie că îți place sau nu! Ei bine….
- Ok. La
mine a fost ceva mai romantic sau poate un adevărat dezastru, uite ai șansa să
pui eticheta primul peste această poveste.
Ţine-te bine încep! Eram colegi de facultate, eu eram în anul I, aveam
19 ani și încă eram virgin. M-am împrietenit cu o fată din Braşov, ceva mai
mare decât mine, avea 22 de ani. Ne plăcea să petrecem timp împreună, discutam
mult, ne plimbăm prin parcuri, pe străzile pavate ale orașului vechi, hrăneam
porumbeii în Piața Mare. După două trei luni ne plimbam ținându-ne de mână.
Primul sărut real l-am obținut abia în primăvară, să nu râzi de mine! Am plecat
cu un tren de dimineața din Sibiu către Brașov, pe la nouă dimineața eram acasă
la ea. Am stat singuri în acel apartament aproape o zi întreagă, mi-a arătat
poze, am stat întinși în patul ei, am gătit împreună. La final când trebuia să
plec către gară pentru a ajunge acasă, pe holul de la intrare ne-am sărutat
franțuzește lung, apăsat plini de dorința. Simțeam cum trupul ei freamătă la
simplă atingere…eram însă virgini amândoi, eu îmi doream nespus să facem
dragoste, ea de asemenea, dar mereu unul din noi ezita. O visam noaptea, visam
că facem dragoste pătimaș, dar când ne vedeam a doua zi eram palid și fricos că
un iepure pe miriște. Se apropia vacanța de vară, evident mai întâi sesiunea.
Într-o după amiază am mers la piscină cu doi colegi, aflați cam într-o situație
similară, erau ca și noi îndrăgostiți nebunește dar virgini ambii. La piscină
am fost penibil, nu știu să înot nici măcar că un cățel ce bate apa…eram ca un
clovn scăpat de la circ când am scăpat ca un bolovan în apă. Cristina era
fericită, știa că am mers la piscina numai pentru că o iubeam nebunește, nu
înceta să mă sărute în vreme ce eu mă agățam disperat de umerii ei. După am
mers la bere la o terasă, mi-a propus să rămânem în zonă, să ne luăm camera la
un hotel, ea stătea în gazdă, eu stăteam la cămin…nu știu de ce am refuzat.
Târziu, plini de veselie am decis să mergem către casă. Cristina locuia cel mai
departe, am condus-o împreună cu Florina şi Liviu, ne-am sărutat de despărțire,
îi citeam bucuria din ochi, mă iubea nebunește în clipa aceea. Apoi l-am lăsat
pe Liviu acasă, iar la final eu și Florina ne-am întors la căminul în care
locuiam. Pe drum discutam, râdeam mi se părea că Florina e la fel de
cherchelită ca și mine. I-am propus să mergem la o terasă să mai bem ceva, m-a
refuzat categoric, râzând și mișcându-și coapsele ca într-un dans…era cu 3-4
pași în fața mea și făcea piruete. Eram doi rockeri nebuni, prin tricoul negru
inscripționat cu Metallica, se vedau sânii săltăreți și plini. Am luat de la
nonstopul de la poartă o sticlă de vin și una de apă și am urcat în cămin.
Spera să fie singură în cameră, deorece colega ei dormnea de câteva zile la un
prieten…urcam pe scări, eram mereu câteva trepte în urmă și îi priveam fundul
superb înlănțuit în pantalonii stretch. Am ajuns în cameră, și-a aruncat
pantofii, apoi și-a scos tricoul, păstrând pe ea doar sutienul de la costumul
de baie. Era excitată, sorbea înghiţituri mici de vin. Mi-a spus că vrea să
facă dragoste, dar că se teme să mai încerce cu Liviu, s-a blocat de câteva
ori. Știa că sunt virgin, dar părea să nu-i pese. A luat o gură de vin, s-a
apropiat de mine și a vărsat vinul din gura pe buzele mele, apoi ne-am sărutat
pasional, sălbatic, fără să ne pese de ce simte celalt, ne păsa doar de
simțurile proprii. Era evident că ne folosim unul de altul pentru a scăpa de
stigmatul virginității, de neputința ei. Aproape îmbrăcat, am penetrat-o violent,
am simţit o durere viscerală la amândoi în momentul acela magic. După câteva
mișcări Florina gâfâia, începuse să se miște instinctiv sub mine. A durat
destul de mult pentru un virgin, cred că de vină era și vinul băut în cantități
destul de considerabile în acea după amiază. Am rămas îmbrăţişaţi…după ceva
timp ne-am dezbrăcat complet și în liniștea camerei mici de cămin am început a
ne descoperim sexualitatea. Am mângâiat fesele, eram fascinat de clitoris, de
sâni, de pântec, era prima dată când descopeream așa intimitatea unei femei. Am
făcut dragoste iarăși, Florina s-a crispat puțin în momentul penetrării, dar a
fost ok, aproape imediat a început dansul șoldurilor, m-am eliberat după zeci
de minute în care trupurile noastre transpirate căutau înfrigurate o cale de a
pătrunde cât mai adânc unul în celălat, parcă pentru a ne întâlni sufletele ce
inițial refuzau apropierea. Spre dimineața după o nouă revigorare m-a rugat să
mă masturbez, părea aiurea, am întrebat de ce, voia să vadă cum ejaculează un
bărbat. I-am satisfăcut curiozitatea, deși mi s-a părut grotescă toată scenă.
Am devenit amanți secreţi. După două săptămâni, Cristina și Liviu își pierdeau
virginitatea, erau fericiți și ei acum, îi inițiasem ca doi experţi.
-
Vezi tu Bucure, ai fost mai nemernic decât mine până la urmă. Tu nu o iubeai pe
Florina, ți-a oferit-o contextul, nu ai făcut nici măcar un minim efort să o
cucereşti. Nu crezi că eşti cam ipocrit. Eu asta spuneam înainte! Nu iubirea ne
face să consumăm scene de dragoste ci contextul.
-
Vrei să spui că suntem doar niște automate care execută sex, evident în
contextul potrivit! Că putem face orice, fără să ne pese de sentimentele lor,
de rănile lor. Cum ți se pare ție un bărbat care scrie zilnic iubitei o poezie,
care îi aduce în fiecare dimineața un boboc de floare și îi spune că o iubeşte?
-
Hombre, dacă ea îl apreciază, atunci e un fericit, unul la un milion, dar tot
fericit rămâne. Dacă ea e însa o femeie normală, care într-un context favorabil
îl va trăda pentru o dorinţă animalică de moment, atunci e doar un mare prost.
Dar eu cred că rămâne în picioare doar această ultimă variantă.
- Şi de ce crezi tu asta?? Cu siguranţă sunt femei care în acele
condiţii ar trebui să devină surde şi oarbe la orice context!!
- Asta dacă bărbații nu ar fi eminamente proști când iubesc cu patimă.
Femeile nu merită pasiunea asta Bucure, ele sunt ca și zeii, mai devreme sau
mai târziu cad de pe piedestale, altarele lor se sfărâma, prin buzele lor nu va
curge la final decât ocară. Nu am iubit niciodată și nici nu voi face greșeala
asta. Hai că-i târziu, la șase avem tratament, apoi o să ies în oraș cu Diana.
Voia să se oprească și să îi spună cât greșește, să
îi spună că femeile pot fi îngeri, că ele aduc viața în orice cămin, că chiar
dacă una ori mai multe trădează asta nu înseamnă că într-o zi nu se va găsi
acea femeie care să-l iubescă cu adevărat. Simțea că în viața lui va intra o
astfel de femeie, simțea că i-a aparținut ei dintotdeauna. Spuse doar:
-
Vise!! La noapte o să sforăi ca un porc alături de ceilalți!!!
-
Ascultă-mă cu atenție!!! Dacă i-o pun în seara asta și o conving să și-o pună
și cu tine crezi în puterea contextului?! Renunți la atitudinea asta slabă față
de femei?! Nu pot fi prieten cu un fraier. Îmi placi în genere, cred că ești un
tip puternic într-o pasă prostă, defetistă. Când ieși de aici trebuie să fii
vindecat. Hai la masă, tratament și apoi lasă-mă să o cuceresc pe Diana pentru
tine
Au intrat îmbujorați și ninși în salon, plimbarea era
evident un mare câştig pentru el, uitase pentru o clipă de gândurile negre ce
îl aduceau la vorbitor cu moartea. A
renunțat la masa de seară, amândoi aveau provizii de acasă. Gabi a plecat
imediat după tratament. Bucur citea frământările morale ale junelui
Raskolnikov. Se gândea la discuțiile lor, el însă în loc să aibe parte de un
prieten cerebral ca Razumihin se alesese cu flecarul Gabi. A adormit ascultând,
așa cum făcea de când era la spital, Sonata Lunii.
Târziu în noapte a intrat Gabi, se prefăcea că doarme
dar murea de curiozitate, orgoliul îl oprea să se trezească şi să întrebe, voia
să îi refuze victoria în cazul în care chiar obținuse una. Dimineața era
radios, cânta pe hol în drumul către grupul sanitar, se întreba cât contribuise
la asta asistenta blondă. Până la prânz au discutat nimicuri. L-a vizitat o
tipă tare drăguță cu care s-a plimbat o vreme prin curte. Era o zi senină și
rece după ninsoarea de ieri. Era caraghios, îmbrăcat cu halatul de spital,
pasind neglijent lângă acea fată. Părea că îi pasă atât de puțin de prezența
ei. Pe Bucur îl vizitase tatăl și sora lui. Au vorbit monosilabic, nu avea chef
să vorbească cu ei, singurul cu care vorbise după tentativa de suicid a fost
până la urmă Gabi, era mai ușor cu un străin. După masa de prânz au ieșit să se
plimbe. Soarele strălucea dar era ger, urechile erau deja roşii la fel şi
nasul. L-a atacat direct:
-
Cum a fost cu
Diana?!
-
Atât de bine că
mâine seară e rândul tău! Râdea atât de fericit că îi venea să îl pocnească
peste față.
-
Gabi ești nebun?!
Ce naiba i-ai zis?!
-
Că ai nevoie de
puțin sex, că așa își va găsi locul în rai, făcând o faptă bună!!! I-am spus că
suferi din dragoste și că îți poate da cel mai eficient tratament de pe aici.
-
Ești nebun, tu
chiar îți meriți locul ăsta aici. Sper să nu mai ieși niciodată. Spune-mi cum a
fost! Te rog!
-
Sec, scurt și
profesional!!
-
Minți cu
nerușinare. Știi bine că nu-i o parașută ieftină! Chiar dacă a cedat atât de
repede, are un ce al ei. Mie tot îmi place tipa, ce dacă a fost fraieră și ți-a
cedat?! Nu înţeleg cum a fost profesional!
-
Simplu. Am mers
în cabinetul doctorului, am pus la casetofon o idioțenie simfonică de a lui, am
luat un halat pe mine și i-am cerut să facă ce face de obicei în situații din
astea. Vezi ce simplu e?!
-
Nu te cred, dar
lasă asta acum. Spune-mi cu ce ocupi!
-
Nu fac mare
lucru! Împart băuturi prin cârciumi și buticuri.
-
Nu prea înţeleg
asta!
-
Adică ce-i așa
complicat, sunt agent de vânzări, duc băuturi la diverși indivizi prin baruri și magazine, rutină multă, dar se
câştigă bine și îmi place asta. Tu?!
-
Eu urmează să fiu
dat afară din armată, dar acum sunt în medical până voi ieși de aici
-
Eşti la
ministerul apărării sau la poliție?
-
Nici nici. La
SRI. Dar să nu crezi că sunt vreun James Bond!
-
Asta e evident!!!
Oricât de bine ai da cu pumnul, nu știi să folosești femeile.
-
Tipa de azi este
prietena ta?! Mergeau așa de câteva minute prin pădurea din jur. Chiar se
simțea bine. Uitase să mai numare mecanic pașii, uitase să se uite paranoic
peste umăr să vadă dacă cineva îl urmăreşte. Ce repede poți redeveni om normal,
atunci când trăiești printre oameni normali! Gabi era un om obișnuit, puțin cam
cinic, dar viu, departe rău de acele molii cu care lucra în birou, preocupați
să dea doar dimensiuni colosale propriei lor ratări. Erau oameni limitați și
răi, invidioși pe orice gând care avea tupeul să zboare necenzurat. Îi aminteau
parcă de un alt personaj al lui Dostoievski, acel Lebedev, om priceput în a
trage sforile, dar veşnic slugarnic și devotat unui stăpân care nu era destul
de stăpân dacă nu îl umilea în cele mai teribile feluri. Revedea în minte mutra
spălăcită a şefului lui de birou, Petrică, idiotul și lingăul suprem, mândru
foc că se numea Țăgorean, cu ”Ț” de la țară, patrie, insista el, când era
un Ț evident de la ţăran prost crescut.
-
E una dintre ele!
Nu te îngrijora! Nu s-a născut cea care să mă lege în lumea mică a unui inel!
-
Chiar crezi că
contează așa mult inelul ăsta?!
-
Amice, vreau să
mă înțelgi. Dacă vreodată voi găsi o femeie care să merite, voi lăsa totul în
urmă pentru ea. Și acel inel are puterea a o mie de lanțuri, pentru că sunt un
om de onoare Bucur.
L-a lăsat baltă, au continuat plimbarea tăcând
amândoi, nu mai avea chef pentru moment de pălăvrăgeala lui vesela. Au sărit
iarăşi peste masa de seară, apoi a dormit dus până dimineața. A doua zi au
vorbit banalităţi, amândoi erau ușor iritați, aveau puțină forță cât să râdă de
situație și să spună bancuri cu nebuni, la prânz nu au mai ieșit la plimbare,
era foarte rece afară și nu prea mai aveau chef. Dormea mult, dar tot se simțea
slăbit, încheieturile îl dureau îngrozitor, simțea că îşi iese din formă dar
voia să zacă, să doarmă. Nu mai avea chef să citească ceva serios, a împrumutat
câteva ziare și reviste se la Gabi. Erau șifonate și pătate, ceilalți colegi de
salon fuseseră mai rapizi decât el.
Seara la tratament Diana îi zâmbea cu subînțeles, i-a
zâmbit și el, încerca să iau un aer de cuceritor care dezbraca din priviri,
devenise însă numai destul de caraghios.
După tratament a făcut duș și voia să doarmă, Gabi a
venit însă cu zâmbetul lui parșivesc și l-a trimis la cabinet.
-
Eşti nebun?! Ce
să-i spun?! Nu am mai făcut niciodată așa ceva.
-
Nu-i spune nimic,
te așteaptă la cabinet…și nu se așteaptă să clachezi!!!
A plecat tremurând pe alee, poate din cauza frigului,
poate de nerăbdare, poate de frica de penibil. Cabinetul era izolat de saloane,
vedea doar o lumină slabă de veghe. A intrat furiș în cabinet, era acolo, o
simțise, de fapt simțise parfumul ei, cam strident dar incitant pe măsură. În
plinătatea întunericului mâinile lui au căutat-o. A îmbrățișat-o, a sărutat-o
cu patima pe buze. Îl strângea după umeri, simțea abandonul în respirația ei
sacadată. Era evident o dorința pur animalică, parcă era în noaptea în care își
pierduse pentru totdeauna virginitatea.
A sărutat sânii grei și tari, abdomenul plat, ea nu spunea nimic, doar gemea
excitată în vreme ce degetele ei făceau mici şuviţe în părul lui scurt. I-a
desfăcut halatul în totalitate, prin chilot emana mirosul încins al dorinței. A
lăsat buzele pe chilotul fin de nailon, limba se juca pe țesătura fină și
ademenitoare. Trecuse ceva vreme de când nu mai gustase din izvorul eternului
feminin, seva ei necunoscută îl îmbăta ca aerul ozonat de munte. Nu îi păsa
cine este necunoscută cu care făcea sex oral, actul în sine căzuse în derizoriu
de când intrase în cabinetul doctorului. O
posedase ca un nebun, sprijinind fesele fierbinți și moi de sticla rece
a biroului doctorului. Se eliberase în
interiorul celei căreia îi știa doar numele iar asta îl făcea la fel de ticălos
ca Gabi. Ea era însă fericită, îi simțea extazul în mişcările muşchilor
interiori, în îmbrățișarea din care încă nu îl eliberă. Învățase acum o lecție
nouă. Mulțumirea ei îl făcea să-i dea dreptate lui Gabi, nu cunoașterea sau
iubirea dau senzațiile ci contextul. Poate de aceea oamenii pot fi monogami,
sau greșesc atât de ușor adesea, contextul e cel care decide parcă pentru ei.
După o vreme a sărutat-o ca o mulțumire mută, i-a cerut să plece el primul. În
anticameră i se părea că cineva îl privește, dar a ieşit grăbit pe aleea
fulguită. Un imbold neștiut l-a făcut să se întoarcă, a intrat încet ca o
părere în anticameră, apoi a crăpat ușa de la birou. Prin crăpătura mică o
zărea pe Diana făcând sex oral cu Gabi…ticălosul nu se dezmințea nicicum.
Sub dușul fierbinte încă vedea scena și se gândea ce
îl motivează să fie aşa.
Cu fiecare zi petrecută acolo simțea că îşi revine.
În următoarele zile nu prea şi-au mai vorbit, fiecare își primea vizitatorii,
la Bucur evident aceiași, tatăl și sora, la Gabi în schimb apăreau tot felul de
figuri, fete și băieți tineri ca el. Omul ăsta se născuse pentru a fi vedetă.
După tratamenul de la ora 14 își făcuseră un obicei în a ieși prin pădurea din
jurul spitalului, discutau banalităţi apoi spuneau bancuri. Era o sursă
nesecată de bancuri, de ironii și adesea de autoironii, cert e că făcea o
terapie de râs nesperată inițial. Și totuși, relația lor se ducea către un
derizoriu ieftin de bar, simțise de la început că el e diferit, un om cu o
gândire ceva mai departe de vârful nasului. Nu înțelegea de ce căuta să
mascheze adevăratul sine într-o mască.
Plimbându-se l-a întrebat așa într-o doară ce crede
despre ideea lui Dostoievski, aceea că oamenilor de geniu le e permis orice,
pentru că ceea ce vor da ei umanităţii e mai presus de normele încălcate
într-un anume moment.
-
Bucure, am citit
„Crima și pedeapsă” la 16 ani, era vară și eram evident în vacantă. Chiar de
eram pe păşune cu vaca, chiar de poate sunt de la țară după standardele tale,
să știi că nu sunt un prost. Poate, acolo pe deal, mirosind florile sau poate
doar mirosul libertății absolute am simțit cel mai acut sentimentul ăsta. Eram
un puști de la țara și oricât mi-ar fi plăcut să învăţ, nu mergeam cu mica
„snobilime” din oraș. Sincer să fiu e o prostie. În fiecare din noi poate zace
latent geniul, dar nimic nu ne justifică să călcăm oamenii în picioare!
-
Bine dar tu
disprețuiești normele, te bați cu oricine, nu-ți pasă de iubirea femeilor, cine
știe ce altceva ai putea face așa impulsiv cum ești!
-
Greșești, eu
încalc normele astea doar pentru că sunt un teribilist care are tupeul să o
facă. Atunci toți borfașii ar avea justificare, sunt genii latente și până în
ziua înfloririi lor lumea le aparține! Asta legitimează doar lașitatea!!! În
loc să lupți conform regulilor, să devii din ce în mai bun chiar dacă lupta e
grea, lovești parșivește și apoi pretinzi că eşti un geniu. Geniile creează
Bucure, nu distrug... nici măcar dogme.
-
Nu îmi păreai un
tip evlavios! devenise acid și simte ironia.
-
Man, zeii au
murit când au luat chip uman, iar în zeii morți nu poți crede.
-
Bine, dar Isus,
Dumnezeul creștin?! încerca să îl provoace pentru că îi plăcea înverșunarea
lui, care până la urmă tot o formă de credință era. Poate mult mai pură pentru
că simțea că vine din suflet purtată de revoltă.
-
Pe ăştia i-au
ucis oamenii. Zeii sunt ca o plantă, ca un om, ca orice ființa vie, se hrănesc,
nu cu ofrande, nu cu nectar și ambrozie ci cu credința noastră. Când credința e
multă e loc să se hrănească și zeii și magii și popii. După o vreme, toți cei
care se revendică vicarii zeilor pe pământ, îmbâcsiți de propria lor
imoralitate consumă și ultima brumă de credință, credința nostra că lumea poate
fi bună și curată. Atunci zeii vii devin doar stele reci pe firmament, stele
apuse care în nopți senine cad. Noi radem fericiți și ne punem o dorința, și
speram ca un zeu să o împlinească, dar unul tocmai s-a stins în neant. Îți dai
seama de dezamăgire?!
-
Și ce dovadă
ți-ar trebui ţie să crezi că zeii n-au murit? Nu sunt un bisericos, dar
adeseori m-am regăsit în liniștea unei catedrale sau a unei biserici modeste de
cartier. În facultate eram fericit după ce stăteam ore în șir pe strana tare a
catedralei din Piața Mare din Sibiu. Am crescut cu frică de Dumnezeu dobândită
de la bunici, ei nu mă certau, nu mă pedepseau, îmi spuneau doar că e păcat de
Dumnezeu să fac ceva rău. Mă învățau să mă raportez la comunitate și la
Dumnezeu.
-
Aș vrea ca
Dumnezeu să ne ia naibii liberul arbitru și să ne pedepsească proporțional și
instantaneu pentru orice nedreptate comisă . Asta ar fi dovada pe care i-o cer. Să arate că e ferfect, ca și noi
putem fi asemenea după chipul și asemănarea lui, cum se spune în carte.
-
Gabi, prin
oamenii răi se spune că Dumnezeu pedepseşte pe alții și mai răi!
-
Atunci hai să-i
ucidem pe sălbatici pentru că nu îmbrățișează evangheliile, hai să le ardem pe
rug pe femeile care știu carte, pe motiv că-s vrăjitoare. Poate te decizi să
îmi scoți ochii și să mă arzi pe rug mare inchizitor, doar sunt un eretic
pentru tine!! ar fi vrut să mai zică ceva, dar a simțit nevoia să se calmeze.
-
Lasă, poate de
aceea lumea e strâmbă, toți avem convingerile noastre și suntem atât de rigizi
în ele.
-
Zi-mi cum a fost
cu Diana, ai evitat subiectul câteva zile. Ai mai fost până acum la curve?
-
Nu!!! ripostase
vehement, probabil s-a auzit până la saloane. Nu voi plăti niciodată pentru
iubire, mai ales pentru cea mai josnică formă a ei, sexul! Dar ce treabă are
Diana cu asta??!
-
Păi ai plătit ca
să faci sex cu ea. Ai plătit întâi propria ta plăcere cu curiozitatea. E un
capital fantastic curiozitatea umană, depinde doar către ce e e canalizată, că
tot vorbeam de genii. Apoi ai plătit cu propria inocență! Vezi tu, erai virgin
până acum două seri, spiritual vorbind, tu nu puteai face sex cu cineva fără să
cunoști, să iubești persoana. Tu trebuia să crezi, să pui patimă, să cunoști și
să iubești pentru asta. În seara aia ai pierdut tot!!! Ești ca mine acum, poate
nu te-ai prins încă, dar peste un timp… Știi că am intrat și eu după tine?! De
ce crezi că am făcut doar sex oral cu ea?! Pentru că voiam să o tratez ca pe o
curvă, o uram că te-a prostit, că te-a pervertit pe tine cel care încă mai
credeai în dragoste.
-
Ce treabă are
asta cu mine, cu Dumnezeul de care vorbeam mai devreme? E grotesc, tu însuți
ești grotesc. Vrei să mă lovești?! Fă-o!!
-
Voiam să înveți
Bucure că întotdeauna credința moare în brațele unei femei sau în ale unui
viciu. Erai un cavaler al Jartierei omule, pe bune, acum ești un alt bărbat ca
și mine, ca mulți alții, ai devenit nimeni pentru că acum ești oricine. Când
poți fi oricine devii doar nimeni.
-
Vreau să plec
naibii de aici Gabi, mă doare luciditatea cu care trăiesc totul. Era prima
cădere nervoasă de când se cunoscuseră prin voia întâmplării într-un spital de
nebuni.
-
Vei pleca și tu
curând, mie îmi vor da drumul vineri, curând vei pleca și tu!! Vreau să ne
întâlnim și în afara acesei instituții stranii, ok?
Mergea îngândurat prin zăpada murdară, se temea deja
de golul care vă rămână după plecarea lui Gabi. Îi era frică de singurătate, îi
era frică de faptul că vorbele lui vor
răsuna de vineri asurzitor doar în forul său interior.
În vinerea imediat următoare a plecat, și-au spus bun
rămas cu lacrimi în ochi aproape. Și-au
lăsat numerele de telefon, și-au promis că se vor suna de îndată ce vor
ajunge acasă. A pornit ţanţoş prin zăpada ce se așternea parcă în calea
sărbătorilor ca un covor imaculat de vise. Era singur și asemenea oamenilor
singuri se temea de sărbători.
În week
end a mers ore în șir cu căștile pe urechi, retrăind amintiri cețoase și
iritante frânturi de realitate, realitate ce nu îi mai aparținea de multă
vreme.
Duminică seara nu a mai mers la masă, rutina aceasta
care ar fi trebuit să îi dea pace interioară îl irită și mai tare. La tratament a văzut-o pe Diana,
urma să fie de serviciu toată noaptea. Se simțea murdar privind-o cum dădea
zâmbind acele pilule. Era vinovat fața de fata aceasta, o posedase ca un
nemernic. Nu îi dăduse nici măcar o fărâma de respect sau de tandrețe. Zâmbind
a întebat-o ceva, habar nu avea ce, oricum discuția s-a înfiripat repede, erau
singuri în cabinet, ușa era deschisă, lumina aprinsă și ei râdeau. Poate
inconștient folosea arma lui letala din totdeauna, râsul. Spunea bancuri
idioate, dar ea râdea cu poftă, râs cristalin, ochi ce zâmbeau fericiți. A
mângâiat în treacăt o şuviţă din părul ei de aur, zâmbea…
-
Spune-mi Diana te
simți bine în clipa asta? Eu sunt vesel cum nu am mai fost de multă vreme,
mulțumesc pentru asta!
-
Ești un tip
drăguț și sensibil Bucure! Ai un suflet mare și plin de patimi, asta e
evident...
-
Dar…de ce toate
vreți parcă același lucru Diana?! Sunt invidios pe Gabi! Spune-mi sincer ce
ți-a plăcut la el?!
-
Sunt o fată
normală, nu-s eu cine știe ce geniu, dar între voi e o mare diferența. Gabi e
un nemernic frumos, știe un singur lucru însă când e vorba de femei- să le
aducă în brațele lui. Tu ești un tip frumos, dar ești sensibil.
-
Poți spune
adevărul, nu mă va răni. Aproape toate femeile cunoscute doar asta au văzut în
mine, sensibilitate, tandrețe, spirit și
…toate au fugit după tipi ca Gabi. Sunt chiar așa indezirabil?!
-
Vezi tu Bucure,
alta e problema ta! Încă nu ai înțeles femeile! Cu el e simplu, vrea trupul,
face ce vrea cu el, plăcere, extaz reciproc apoi pleacă, fără să lase vreo urmă
peste trupul posedat. Noi femeile uneori vă folosim pe voi ca pe niște
vibratoare vi! Tu ești altfel, tu ajungi să ne cunoști sufletele, ajungi să te
încarci cu durerea sufletului de femeie, iar femeile din jurul tău în loc să se
simtă goale de haine se simt goale de trucuri. Nouă nu ne plac bărbaţii pe care
nu-i putem acuza de nesimțire…toate vă tundem până la urmă cum a făcut tipa aia
cu Samson.
-
Dalila!!! Oftă,
pentru că originea puterii oricărui bărbat e într-o femeie, dar și căderea lui
invariabil este tot într-o femeie, nu mereu una și aceiași. Poate ai dreptate,
dar atunci de ce ai făcut dragoste cu mine?
-
Sinceră să fiu,
am avut ocazia! Te-am plăcut de când ai venit aici, retras, solitar, manierat,
timid. Dar ce ai fi vrut, să sar pe tine?! Apoi a apărut Gabi și cred că ideea
a fost a mea, chiar dacă a părut că vine de la el. Și în fine să știi că atunci
când eram în brațele tale am simţit ceva fantastic, te dăruiai Bucur. Gabi nu
ar face niciodată așa ceva. Nu poate oricât ar vrea, e ca un mecanic care umblă
într-un motor, știe ce trebuie să facă, dar cam atât. Poate îți sună exagerat
dar m-am simțit ca și cum atunci făceam dragoste pentru prima dată.
Vedea o
lacrimă în colțul ochiului ei, chiar dacă ea continua să râdă, să își arate
plinătatea unei fericiri ciudate. Ce fericire poate fi aceea de a conversa cu
un nebun în plină noapte de decembrie. Au stat îmbrăţişaţi până în zori, a
adormit târziu, dimineața purtând pe buze singurul sărut dat tribut acelei
nopți. Diana, zeița antică a vânătorii dădea o lecție demnă de Afrodita. Se și
vedea un misionar al dragostei…prostii. Gata domnule doctor, măriți-mi doza de
prozac!!!
În lunea următoare a plecat și el acasă. L-a sunat pe
Gabi, era singur și chiar nu îl însuflețea spiritul acela stupid al
sărbătorilor. A petreecut acele zile în plimbări lungi prin zăpezile pădurii
din jurul casei părintești, tăind lemne și așezând amintirile pe stivă uitării.
Îi păsa prea puțin de zilele ce aveau să vină. În noaptea de revelion a închis
telefonul, a încuiat ușa camerei sale și a privit întunericul din jur luminat
doar de jarul mocnit din soba, lumini calde ce îi pătrundeau direct în suflet.
A dat în noaptea aceea doar două mesaje, lui Gabi și Dianei. A primit zeci de
la toți cei ce încă îl mai așteptau să revină în lumea lor, lume care îl
oripilase în liniștea unui spital de psihiatrie. Diana intra în tură pe 2
ianuarie, seara, Gabi era plecat pe la Brașov, se distra. Nu îl interesa cu
cine și cum, se gândea la câtă veselie adusese în stil caracteristic pe acolo
pe unde a fost. S-a decis să îi facă Dianei o surpriză, a ajuns la spital după
ora 9 seara, știa că s-a terminat cu tratamentul, portarul l-a lăsat să intre
zâmbindu-i cu subînțeles. I-a oferit un un buchet de trandafiri şi gerbera, era
tot ce găsise mai devreme la o florărie. Când l-a văzut a început să
chicotească, era fericită ca un copil când primește o jucărie nouă. Era prima
dată când fata asta îi dădea fiori, se molipsise de fericirea ei, el pesimistul
taciturn. A simțit dorința de a o săruta pe buzele senzuale. A fost o noapte
fericită, și-au povestit pe rând frânturi din viețile lor, trunchiate și legate
între ele doar de contextul ce îi aducea împreuna în acele ore târzii de
noapte. Atunci conştientizam noi oamenii cât de puțin rămâne din clipa prezentă
și cât de nedreaptă e aducerea aminte. Toată zbaterea, visarea, speranța sau
nefericirea trăite odinioară se înșiruiau în povestiri de fapt divers. La
dracu’ vorbea despre viața lui ca despre a altuia, ca și cum vorbea despre un
străin pe care niciodată nu l-a întâlnit. Se bârfea pe sine însuși, lipsea
chiar de era de față. Vorbeau de ore în șir, nici unul nu se îndura parcă să
spună celuilalt rămas bun, ne vedem altă dată, nici unul nu se gândea acum la
despărțire. A plecat exact după 12 ore când se termina tura Dianei. În maşina
i-a spus simplu și fără mari speranțe:
-
Vrei să plecăm
undeva acum, departe de serviciul tău, de familiile noastre?
-
Da Bucure, voi fi
doar a ta 24 ore de acum. Fă ce vrei cu mine.
Au plecat fără să se întrebe
dacă le mai trebuie ceva. Din mașina a sunat fiecare să anunțe familia că va
ajunge acasă abia mâine. Într-o oră erau la Buşteni, timpul era superb și au
vrut să urce la Babele cu telecabina. Au renunțat, nu erau îmbrăcaţi și
încălțați adecvat chiar și pentru acei 100 de paşi care despart stația de
teleferic de Cabana Babele. Au rămas la o pensiune cochetă din oraș. Camera era
curată și spațioasă, vila era nouă și căldura molatică din cameră îi spunea
doar că există viață și după sărbători. Și-a lăsat ghetele la intrare, o privea
pe Diana cum îşi scoate cizmele înalte, i se părea atât de sexi, atât de
provocatoare în mișcări. După câteva minute hainele groase erau la intrare și
ei îmbrăţişaţi priveau pe fereastră orașul gri murdar. Compet goi, înfăşuraţi
în prosoape ca niște patricieni în togă au mers la baie, era un duș destul de
mic dar le era de-ajuns. Sub stropii calzi urmau să se descopere, să cunoască
trupurile lor cu adevărat. Cu trei săptămâni în urmă făcuseră sex, acum urmau
să descopere altceva, să se descopere fiecare pe sine însuși prin patima
celuilalt. A purtat-o pe braţe de la baie până la patul larg, ce acum era
altarul jertfei lor. Cu gura flămândă sorbea fiecare părticică din trup, sorbea
acele gemete ce prevesteau extazul, cu mintea atentă încerca să afle sens
acelor gemete neintiligibe altcuiva, decât urechii de îndrăgostit, cu sufletul
deschis era gata să dăruie și să primească răsplata. Era cea mai frumoasă
descoperire din viața de până atunci, era doar un dans al fascianatiei. A
pătruns-o târziu și sub sărutul pătimaş afla că în aceste trupuri venise
primăvara în plină iarnă. În alte circumstanțe ar fi fost penibil, dar acum a
pătruns a și explodat ca un boboc de mac în câmpul incandescent al miezului de
vară. Au făcut apoi dragoste până seara târziu, când au făcut o pauză de masă.
Apoi au luat-o de la capăt. Zorii i-au găsit extenuaţi și îmbrățișați. Către
prânz a lăsat-o acasă. A fost atât de zăpăcită încât a uitat florile pe
bancheta din spate a mașinii. Bărbatul și femeia din fiecare trăise contopirea.
A doua zi Diana refuza să îi vorbească la telefon, a mers la spital, dar
schimbase tură cu o colegă, se aştepta să o caute la spital, îi lăsase un plic
lipit. L-a deschis cu înfrigurare. Era doar o pagină:
„ Bucure,
E absurd ceea ce îți fac eu acum, dar nu putem continua
să ne vedem. Nu vreau ca ceea ce am trăit noi de curând să fie murdărit de
cuvinte, de reproșuri, de tristeți și însingurare. În timp iubirile mor și tu
știi mai bine decât oricine asta. Aşa cum ți-am spus mai demult, în prima
noapte când am făcut dragoste m-am simțit dezvirginată cu adevărat, a doua oară
m-am simțit curățată. Acum mă simt liberă.
Noi nu ne-am spus nici măcar o dată că ne iubim, dar
am simțit asta în mii de moduri, infinit mai subtile decât cuvintele ce adesea
sunt banale.
Vreau doar să te gândești de azi la mine, cea
curăţita de săruturile tale, ca la o floare ce înflorește o singură dată ăn
viața.
Să nu te superi că îți spun asta, dar ești prea
singuratic și trist pentru a putea face vreodată o femeie fericită altfel decât
m-ai făcut pe mine, adică o biată floare ce înflorește o dată în viață.
Cu drag,
Diana”
Trecuseră atâția ani și încă îi veneau în minte
cuvintele acestea. Acum, în măruntaiele întunecoase ale muntelui venise vremea
lui să se elibereze, să devină o floare care poate înflori doar o dată. Știuse
acest adevăr tot timpul și îl ignorase laș, ca un struț care își bagă capul în
nisip. Înflorise...viaţa lui de familie a fost perfectă din toate punctele de
vedere, ce mai putea spera după?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu