Infernul

 Să nu mă întrebi de ştiu iubito cum e în Infern,

 Nici câte cazne poate el în măruntaie să ascundă

 Şi nu-ntreba de teamă mi-e de chinul lui etern!

 Infern iubita mea e fără tine numai o secundă!!

 Eu nu voi şti vreodată ce înseamnă al damnării chin

 Şi nu voi suporta a iadului eternă, groaznica-osândire

 Nu voi gusta nicicând din cupa agoniei plină cu venin

 Decât de, fie şi o clipă, oi pierde neglijent, a ta iubire.

 Eu ştiu că în Infern cu lanţuri grele sufletele sunt legate

 De lacrimi şi regrete ştiu că acolo râurile sunt preapline

 Şi-n veci uitate sunt acolo fericirile de noi, cei vii visate

 Şi ştiu iubita mea atât, ca iadul meu e viaţa fără tine.

 Să nu mă-ntrebi iubita mea de ştiu în blândul Paradis

 Cu ce a gratulat dar Dumnezeu pe drepţi ca desfătare

 De vom putea zbura îmbrăţişaţi pe aripi moi de vis

 Sau draga mea ne vom plimba pe albul unicorn călare.

 Să nu mă-ntrebi de vom sări în dans prin câmp de maci

 Sau de-ţi voi împleti o coroniţă de regină, albe margarete,

 De voi putea iubita mea cântă atunci când fascinată taci

 Sau degetele tale moi m-or dezmierda cu foc prin plete.

 Să nu întrebi de ce atunci cu îngerii cei sfinţi tu semeni

 De ce ţi-s ochii aprinşi ca şi cireşele de foc din luna mai,

 Prin viaţa asta plină de-om umbla nedespărţiţi, ca gemeni

 Atunci vom şti că fiecare clipă împreună e iubito rai!!!