Mi-am amintit de o comedie veche cu Silvester Stallone, ”Stai, trage mama!”, cam așa sună și acest mesaj, e un avertisment pentru că postările următoare vor însemna ceva important pentru mine, vor însemna pană la urmă un act de curaj. Să scriu rânduri îmi pare relativ ușor, uneori consider ca o fac destul de în regulă, fără să plictisesc exagerat cititorul, să scriu însă versuri înseamnă să trăiesc un moment unic, un moment în care toată ființa mea vibrează, un moment în care sunt pur și simplu alt om. Nu pot scrie versuri niciodată dacă sunt trist, nu pot scrie versuri decât la modul meu, ușor infantil, ușor pretențios, pentru că le scriu cu rima, poate chiar ușor ridicol. În imagine am pus Creasta Balaurului(Bucșoiul Mic), mereu a fost o provocare pentru mine, povestea lui nu e așa importanta acum, doar ca pentru mine această creastă simbolizează temerea și neîncrederea în sine. De fiecare data când mai depășesc un astfel de moment, un astfel de prag mă gândesc ca într-o buna zi voi reuși să traversez acest traseu, singur înfruntându-mi amintirile și demonii spaimei.
Deci...am scris în timp și poezii, voi împărtăși cu voi, cititorii mei câteva dintre ele.
Vă mulțumesc din suflet pentru atenția voastră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu