L-am întrebat demult pe Dumnezeu ce e IUBIREA
Şi mi-a răspuns: Băiete, întrebarea-i de când omenirea
Şi am răspuns la fel poeţilor ce cântă-n versuri marea
Şi marinarilor neobosiţi ce după tărm scrutează zarea,
Iubirea dragul meu să ştii şi tu, e când găseşti răbdarea
Să împleteşti în funii rezistente realitatea cu visarea.
L-am întrebat demult pe Dumnezeu ce este BOGĂŢIA
Şi mi-a răspuns: Băiete, în ceruri mi-am clădit împărăţia
Pentru că doar în inimi poartă omul totdeauna avuţia,
Doar inimile celor dragi le poleieşte-n aur tainic alchimia,
De singur tu trăieşti sau mori, ce ai avut iţi ia pe loc pustia
Şi pâinea are acelaşi gust şi când din aur greu îţi e tipsia.
L-am întrebat demult pe Dumnezu ce e CUVÂNTUL
Şi mi-a răspuns: Băiete, vrerii mele el îi e veşmântul,
De el se leagă, deopotrivă în etern şi cerul şi pământul,
În nerostirea lui vieţii ce-o porţi tu îi astupi mormântul,
Fară de el nu ţi-ai cunoaşte niciodată însuşi gândul,
Şi greu te faci cu el jurând când viața întețește vântul.
