Dragostea tine trei ani, iubirea tine o veşnicie!
E o teză care îmi stârneşte acum în suflet şi în minte argumentele pro şi contra, mi-ar plăcea să facem această discuţie interactivă,(apropo....se pot pune comentarii la fiecare postare de-a mea) aşa că voi trage multe spaţii între idei. Mi-ar plăcea să respectăm o singură regulă, când cineva nu se regăseşte în textul ideei e invitat să treacă peste până la următoarea, dacă nici la aceea nu se regăseşte, să treacă la următoarea şi tot aşa. Pentru unii poate lectura vă fi mult mai simplă ori nu va fi deloc.
Ideea 1: Oamenii cred în suflete pereche, trăiesc aşteptând sau crezând că au pierdut iubirea perfectă!
Ştiu, o parte aţi rămas să citiţi ce voi spune despre asta. Aş spune că legat de sufletele preche sunt două categorii de oameni, naivii, cei care trăiesc intens aşteptarea, care cred în existenţa acelui suflet aşa cum cred şi în Dumnezeu, cei care vor trăi mereu în suflet un fior aproape religios de puritate când e vorba de iubire şi scepticii, cei care sub lovitura argumentului vor accepta că există şi iubiri frumoase, poate chiar şi suflete pereche, dar la norocul lor...cu siguranţă nu îşi vor întâlni niciodată dublura androgină, cu tot respectul pentru Platon. Scepticii vor face doar apel la raţiune, lor nu le este permisă niciodată iubirea, se vor îndrăgosti cel mult, vor simţi o vreme nişte fiori, atunci sufletul că avea vremelnic controlul, după un timp însă mintea atotputernică va învinge. Fiorii se vor estompa, dacă aranjamentul va fi unul convenabil relaţia va rămâne, poate puţină dragoste când şi când, poate un parteneriat foarte viabil, dar cam atât. Naivii însă....aceia par a fi atât de nefericiţi, pentru că sunt mereu defazaţi, atunci când întâlnesc un om frumos din toate punctele de vedere, îl vor întinde pe monstruosul Pat al lui Procust, pentru că oricât de frumoase însuşiri ar avea acel om, raportat la iluzia sufletului pereche mereu va fi aproape dar încă incomplet. De aceea le şi spun naivi, pentru că sunt aceia care aşteaptă că miracolul să se întâmple la altare, când Dumnezeu ne da atâtea miracole cotidian, în jurul nostru, fiecare fapt normal, aparent banal e în realitate un miracol, pentru că chiar aduce împlinire.
Există şi excepţia, acei oameni, rari e drept, care iubesc de fiecare dată la fel şi totuşi diferit, cei care se aruncă în fiecare iubire ca şi cum ar fi întâlnit sufletul pereche, cei care iubesc fără plasă de siguranţă, cei cărora când cel drag pleacă sau dezamăgeşte nu le mai rămâne nimic. Aceia, de ar renunţa după ceva încercări să mai iubească, ar deveni pur şi simplu sceptici, aceia de ar încerca să regăsească în cel drag un vechi „paradis pierdut”, o umbră a unei iubiri ce-i gata stinsă, ori de i-ar impune celui drag schimbarea după o fantasmă plăsmuită în prea multe nopţi de solitudine, ar deveni pur şi simplu naivi. Iubind însă în felul lor unic de fiecare dată, investind fiecare nouă iubire cu prezumţia că acela îi este totuşi sufletul pereche, vor rămâne o rară excepţie. Să nu-i credeţi vicioşi, iubesc un singur om, nu mai mulţi în acelaşi timp, refuza să îi dea drumul cât încă mai au o minimă şansă să rămână împreună, s-ar sinucide fără probleme din dragoste şi au o teză ciudată, cum că „ADIO” ar spune numai cei morţi. Iubirile lor se sting prin moarte, de vor fi fost loviţi în timp şi de iluzii, acelea se sting prin trezire la realitate.
Ideea 2: În orice relaţie, mai devreme sau mai târziu, unul va ajunge să se plictisească.
Şi aici urmăm regulă de bază, cine crede că nu i se aplică această idee, cine crede că nu s-a plictisit niciodată ori că nu a plictisit niciodată, e invitat să dea skip peste acest paragraf. Pentru ceilalţi, hai să răsucim cuţitul în rană. Aştepţi cu nerăbdare, stomacul ţi-e invadat de fluturi zburând, orice ai face, renunţi la tot şi îi răspunzi la telefon sau email, îi laşi bilete peste tot prin casă şi îi spui poate prea des cât de mult iubeşti, faci exerciţii să arăţi bine, citeşti pentru a face faţă oricărei provocări intelectuale, viaţa ta e pe modulul „turbo”, nimic nu-i prea mult când e vorba să impresionezi un singur om, ai cearcăne însă de oboseală, cumva ai simţit că mai mult decât atât nu vei primi niciodată. Întrebi ce face, răspunde că orice străin, din complezenta, ”bine”, îi spui „te iubesc”, răspunde sec...”şi eu”, întrebi ce are şi îţi răspunde că nimic, te retragi frustrat o vreme şi îţi reproşează că ai uitat că există, abia aştepţi să te reverşi asupra-i, apoi...o iei de la capăt. Să nu credeţi că empatizez cu cel care plictiseşte, pentru că gesturile lui ajung să stârnească repulsie, pentru că e obositor adesea să fii iubit necondiţionat, să ţi se dea totul în vreme ce tu vrei doar o parte, partea care nu ţi-ar aduce nici mustrări de conştiinţă şi nici conflicte interioare. E un joc în care unul dă prea mult şi celălalt nu poate ţine pasul, pentru că, din păcate, pentru cei care au sărit Ideea 1 ar fi ok să o citiţi, la confluenta acestei relaţii s-au întâlnit acel om care iubeşte de fiecare dată la fel, onest şi dăruind totul cu un naiv care crede că nici acesta nu-i e suflet pereche sau cu un sceptic care se întreabă dacă merită să renunţe la ceea ce deja are pentru a se implica cu adevărat în acea relaţie, se întreabă dacă noua relaţie îi va aduce ceva mai bun... E doar o fatalitate! Scepticii şi naivii vor putea forma mereu relaţii, indiferent de categorie ei se vor înţelege, pentru că sunt dispuşi la compromisuri, ei pot forma relaţii, ei pot trăi o dragoste, limitată în timp, limitată la manifestări. Ei nu vor totul sau nimic, pentru că ei ştiu să negocieze cu ceilalţi, cu ei înșiși şi cu viaţa. Pe când acel om care e o excepţie se va arunca în şuvoiul dragostei, pe el nu-l poate salva nimeni, va iubi până ce nu va mai rămâne nimic din el.
Ideea 3 Dacă ţinem de mână Dragoste vom ajunge la mall, dacă ţinem la piept Iubirea ajungem în iad.
Dragostea, cum ziceam, e o relaţie comodă, cu beneficii reciproce, ea ţine maxim trei ani, apoi începe lungul drum al „căsniciei”(lexical se înrudeşte cu „caznă”), căsnicie nu numesc aici numai relaţiile astfel consfinţite în acte, ci orice tip de relaţie din care a dispărut chimia, orice tip de relaţie în care cei doi stau împreună doar pentru a nu fi singuri. Sunt oameni care se gândesc simplist, dacă păţesc ceva, sper să aibe grijă de mine, dacă păţeşte ceva nu îl voi abandona, de altfel e ceva onest şi firesc între parteneri. Sunt oameni care îşi cresc aşa copiii, sunt oameni care plătesc aşa ratele, şi da, merg când şi când, după necesităţi la mall, merg în concedii, merg la recepţii, merg la nunţi şi botezuri, merg oriunde, afişând bunăstarea care pe alţii i-ar face geloşi.
Iubirea, cum ziceam merge în iad, pentru că atunci când iubeşti, tristeţea celui drag, tăcerea lui, suferinţa lui devin pentru tine iad. Uneori simţi cum cel pe care îl iubeşti îşi pierde sufletul, simţi cum bucuria din el se stinge, simţi cum adesea e pe marginea prăpastiei, îl percepi că pe un sinucigaş care a renunţat să mai trăiască, a renunţat să mai spere. Adesea nu se întâmplă nimic rău, totul e perfect, dar în suflet încolţeşte o temere, tu, sufletul de lângă tine sunteţi muritori, nici nu şti ce te doare mai tare, să mori primul şi să îl încarci pe celalalt cu dezastrul, să moară primul şi să îl laşi să plece singur, adeseam simplul gând transforma fiecare zi în iad. Pentru că iubirea, adevărata iubire, e ceva ireversibil, e ceva care rupe sufletul în bucăţi, oricât de bogat ţi-ar fi sufletul, pentru a mai fi vreodată fericit vei merge singur în Infern, vei urca Purgatoriul, doar pentru a mai iubi şi a mai cădea încă o dată, într-un infern parcă şi mai negru și dureros. Avem atâtea clişee despre iubire, mereu îi invocăm pe doi puşti teribilişti Romeo şi Julieta ca simbol al iubirii, dar cine a vorbit de Orfeu, nebunul care a sfidat ireversibilitatea morţii şi era la un pas să reuşească, cine vorbeşte de iubirea dintre Raskolnicov şi Sonia, iubirea ce ia calea ocnei, iubire a inocentelor pierdute. Când iubeşti o femeie nu-i iubeşti virginitatea, aia poate oricine, ar trebui să-i iubeşti rănile lăsate pe trupul ei de atingerea atâtor bărbaţi care i-au devenit străini după ce te-a cunoscut pe tine, când iubeşti bărbatul nu ar trebui să-l iubeşti pe cel care nu a iubit niciodată, ci ar trebui să îl iubeşti pe cel plin de răni şi de plecări. Iubirea pansează suflete, iubirea nu neagă trecutul, iubirea vindeca şi sperie în acelaşi timp, iubirea e uneori „monstruoasă” pentru firile liniștite, iubirea e însă singura formă de eternitate accesibilă sufletului omenesc.
Ideea 4 Nimic din cele de mai sus nu vi s-a întâmplat niciodată!
Evident că veţi citi doar acest pragraf, pentru că în cele de mai sus aţi găsit doar vorbărie goală şi frustrările scriitorului. Voi nu sunteţi desigur nici sceptici şi nici naivi când e vorba de iubire, voi nu vă plictisiţi şi nu faceţi mici aranjamente de dragul confortului.
Prin urmare e firesc să acceptaţi ca dragostea tine cât toată viaţa, că o dată pe an e Sf Valentin, că o altă dată pe an serbaţi prima întâlnire, în altă serbaţi primul „te iubesc”, e firesc să acceptaţi ca iubirea asta nu-i un lucru atât de mare până la urmă şi că i se acordă prea mult timp şi prea multă pasiune.
Sau poate nu....poate vă regăsiţi în fiecare idee, poate sunteţi prizonierul scepticismului şi între timp a apărut şi sfânta plictiseală, glumele sunt aceleaşi, doar că mai nesărate, florile sunt aceleaşi, doar că nu va mai grăbiţi să le oferiţi sau să le puneţi în apa și se ofilesc mai repede, până şi marea e aceiaşi şi loţiunea de plajă, dar căutaţi locaţii mai exotice care să compenseze imensă plictiseală. Sau poate nu mai comunicaţi de multă vreme, poate sunteţi doar simpli vecini, deşi împărţiţi aceiaşi casă...simpli vecini. Sau poate încă va iluzionaţi ca un fost iubit sau iubita au fost sufletul pereche, care însă nu s-a jenat să plece sau să înşele, sau poate încă mai speraţi că va veni un suflet alb şi candid şi întoarceţi spatele tuturor care v-ar iubi de i-aţi lasa. Sau poate....poate chiar mai aveţi o şansă, chiar aţi mai putea iubi nebuneşte încă o dată, aţi juca ruleta rusească cu destinul cum îmi place mie să spun, şi chiar de v-ar răni sau ucide, aţi face că acel scurt timp să merite....
Vă aflați în fața propriului complet de judecată, dacă doar v-ați îndrăgostit, dacă ați făcut doar un aranjament cu celalalt și cu viața, nu vă faceți griji, condamnarea e limitată, există chiar și posibilitatea reducerii din ”pedeapsă”, prin divorț sau despărțire mutuală, după caz, există chiar și varianta să stați singuri o viata și să luați ”cu suspendare”. Dacă însă ați comis ”crima” să vă îndrăgostiți, atenție sentința e pe viata, de fapt cred că e ca la americani, puteți obține chiar mai multe sentințe pe viată, și cum Destinul e generos, vă va găsi el destule vieți sa ispășiți sentința.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu